sâmbătă, aprilie 27, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneArhitecții Adreea Felciuc și Bogdan Zaha, faimoși la Londra, ajung anul acesta...

Arhitecții Adreea Felciuc și Bogdan Zaha, faimoși la Londra, ajung anul acesta la RCW: “Ideea e să facem o instalație imersivă, care să ia vizitatorul pe un traseu și să-l introducă într-o nouă lume”

Andreea Felciuc și Bogdan Zaha sunt două dintre numele românești care s-au impus în domeniul arhitecturii. Și nu oriunde, ci la Londra, care este hub al arhitecturii la nivel mondial. Cei doi sunt invitați anul acesta la Iași, unde marchează o dublă premieră: prezența la Romanian Creative Week și realizarea primului proiect colaborativ în România. Poveștile celor doi, speranțele cu care au plecat din România, gustul amar pe care îl au privind către starea arhitecturii din România și viziunea pe care au proiectat instalația de la Iași de anul acesta le puteți afla din rândurile următoare.

ANDREEA FELCIUC este arhitect și scenograf, înregistrat atât în Marea Britanie (ARB, RIBA) cât și în România (OAR), având o experiență profesională multi-disciplinară care include scenografia, instalații new media, video-mapping, animații 3D, FX și VFX.  Andreea a studiat arhitectura la Iași și Viena, în cadrul unui Program de Master Internațional cu dublă diplomă în arhitectură cu Universitate de Arte aplicate din Viena, în cadrul Studioului Greg Lynn. În prezent, ea este arhitect în cadrul companiei Arup din Londra, oraș în care a plecat din 2019, la invitatia directorului Tateo Nakajima, făcând parte în prezent din echipa „Venues” – specializată în programe culturale și artistice. Împreună cu Bogdan Zaha, conduc Studio FABZ din 2020, promovând bune practici în domeniul arhitecturii și industriilor performative.

BOGDAN ZAHA este asociat și arhitect la una dintre cele mai faimoase birouri de arhitectură la nivel internațional, ZAHA HADID ARCHITECTS. A plecat din România în 2010, la Viena, și apoi, în 2014, s-a mutat definitiv la Londra. Membru al echipei Z cluster al Zaha Hadid Architects, Bogdan este lider de proiect pe echipe specifice de proiectare în toate etapele de proiectare. Are peste 100 de proiecte la care a lucrat în lumea întreagă, și menționăm, în acest sens, Tower C din Shenzhen, City Life Tower din Milano, Beijing Daxing Airport din China și Teatrul de Artă din Deva.  Împreună cu Andreea, pregătește o instalație foarte specială, care va explora trăirile publicului, la Iași, în Palatul Culturii.

Andreea Felciuc a plecat din România la 27 de ani. Totul s-a întâmplat rapid și natural, după cum chiar ea își amintește:

“Decizia plecării a fost cumva naturală. În rest, profesional și personal, a fost o trecere cumva firească, n-a fost nimic forțat, lucrurile au venit de la sine. N-am simțit plecarea ca pe un pas important, ci ca pe o uriașă curiozitate. La Arup suntem o echipă de douăzeci și ceva de oameni răspândiți peste tot în lume, fiecare dintre ei are un background complet diferit, de exemplu, directorul este un fost violinist și dirijor, și fiecare face o parte separată de muncă pentru a acoperi nevoile din domeniul artelor performative. Ceea ce facem noi e să acoperim proiecte de arhitectură, de la consilierea clientului până la proiectul final.”

Bogdan Zaha a terminat un liceu cu profil de arhitectură și a fost admis la facultate la București, numai că, după primul an, și-a dat seama că nu-i plăcea atmosfera de la facultate. Și avea ideea de a pleca la Viena încă de atunci, pentru că avea un văr acolo care i-a trezit curiozitatea de a pleca. După primul an de facultate în București a decis să plece la Timișoara, iar, după mai multe ieșiri din țară, prin anul 4 de facultate, a decis să plece la Viena, pentru că și-a dat seama că lucrurile în afara țării în domeniul arhitecturii se întâmplau altfel. În 2008 a încercat să meargă să dea examen la studioul Zaha din Viena. A dat examen timp de trei zile, cu mai multe probe și a plecat de acolo cu gândul că s-a descurcat. Afișarea rezultatelor i-a adus, însă, o dezamăgire de moment, pentru că n-a fost acceptat. A continuat studiile la Timișoara încă doi ani și a dorit să mai încerce o dată. În 2010 a decis să amâne diploma și să se concentreze pe asta. Din nou, a dat același examen și, după examen, a aflat că a fost selectat. În fiecare an, acolo se acceptau între 5 și 10 oameni.

“Nu era un sistem de învățământ clasic, se numea Studio Vertical, în sensul în care tu intrai, dar nu aveai ani de studiu la specialitatea de proiectare, doar la materii. La toate facultățile în afară, studiile sunt împărțite nu doar pe licență și master, ci pe calupuri de cursuri care nu sunt neapărat de un an, ci pe 3 semestre sau pe un 1 semestru. La Proiectare intrai și, după un anumit număr de proiecte și credite luate, puteai să intri în anul de diplomă. Astea 8 semestre trebuia să le lucrezi în echipă. Cei care ajungeau în ultimele semestre lucrau singuri și restul lucrau în echipă. Și atunci, tu, când intrai, lucrai în echipă cu cineva mai experimentat. Nu toată lumea termina în 5 ani, pentru că foarte mulți dintre noi veneam cu studiile deja făcute. Eu am studiat trei ani jumătate și am terminat în ianuarie 2014. După ce am obținut diploma, m-a abordat Zaha să mă întrebe dacă vreau să mă duc la Londra. Am acceptat și a rămas  să plec din iunie 2014. De atunci sunt aici, în Londra.”

Cu privire la expoziția de la Iași, cei doi pregătesc un proiect cu adevărat special. Instalația va fi asamblată în Palatul Culturii și va avea, mai curând, efectul unei experiențe decât al unui vernisaj clasic.

„Instalația se va putea vedea la Palatul Culturii, în sala mașinilor. Ideea a fost să facem o instalație imersivă, care să ia vizitatorul pe un traseu și să-l introducă într-o nouă lume contemplativă, în care experiența să fe dată de mișcare, sunet și lumină și e mai mult un spațiu de meditație. Se bazează cu totul pe experiență, nu are un mesaj direct, e abstractă, în care fiecare e invitat să descopere. Și nu știu dacă drumul ăsta are neapărat un capăt, dar are un punct culminant, în care ești invitat să devii meditativ.” – a explicat Bogdan Zaha modul în care a gândit expoziția pregătită pentru RCW.

“Poate are un capăt, poate nu are un capăt, poate ține foarte mult de percepție. Poate arată o ciclicitate și ai putea să te tot bucuri de experiența asta de fiecare dată, simțind-o diferit. E bazată în mare parte și într-o interacțiune dintre tine, ca utilizator, și tine, ca vizitator, și ceea ce este poate străin în spațiul respectiv. Pentru că nici nu este un mediu familiar, tradițional, de a expune ceva.”, a punctat și Andreea Felciuc.

La finalul expoziției, vizitatorii ar putea să-și scrie propriile gânduri. Modul în care o vor face va fi stabilit de cei doi cu puțin timp înaintea evenimentului.

E o instalație care va face uz de întreg spațiul pus la dispoziție în Palatul Culturii. Se va intra pe o parte și se va ieși pe alta, dar maniera în care e realizat nu e unul pe care cei doi vor să-l descrie.

Cum se vede arhitectura din România din exterior?

Unul dintre lucrurile interesante pe care cei doi arhitecți români stabiliți în Londra îl pot vedea clar este starea arhitecturii românești. Care, din păcate, nu pare a fi una foarte relevantă pentru domeniu la nivel international. Și sunt câteva cauze pentru această tristă stare de fapt, pe care cei doi le-au explicat.

“România, din punct de vedere al prezenței pe scena internațională a arhitecturii e zero. N-are niciun fel de prezență. Singura prezență pe care o are România e Bienala de la Veneția, unde nu expune dceât în pavilionul propriu, altfel nu ar exista nici acolo. Nu e o chestie particulară României, sunt foarte puține locuri în care există un discurs relevant sau școli relevante. Diferența dintre România și alte țări , din punctul meu de vedere personal, e motivația, care lipsește cu desăvârșire. Există niște scântei pe alocuri. Și mai e vorba și de finanțarea școlilor. În afară ai sprijin, în România, eu nu știu să existe genul acesta de sprijin.” – explică Bogdan Zaha.

“Din punctul de vedere al profesioniștilor români care lucrează în afara țării  în acest domeniu există o prezență. Sunt niște povești particulare, individuale, de nume românești care au reușit să se impună în afară. Dar cam atât în domeniul arhitecturii. Iar statul român, din păcate, nu acordă niciun fel de susținere, faptul că îți pleacă oameni care reușesc să exceleze în altă parte, indiferent de domeniu, e o pierdere uriașă pentru tine, ca stat. Dar acolo în România nu prea se înțelege asta. Și de aceea nu există niciun fel de susținere.” – mai adaugă Andreea Felciuc.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare